Se apropie începutul unei zile noi. Ma
trezesc cu expresia faciala a unui copil în dimineata de Craciun si o
sarut pe obraz, bucurându-ma ca am luat-o înaintea razelor timide ale
soarelui, care înca îsi croiesc drumul printre nori. Îi spun ca o iubesc
si ea surâde somnoroasa ca o promisiune de pupic. Încerc sa o trezesc
dar, ea se ghemotoceste la loc în plapuma, asemenea unei feline. Vazând
ca abordarea diplomatica nu da roade, trec la metode a caror eficacitate
este vadita. Pe perna, capsorul buimac scapa lent, înapoi în lumea
viselor...la celalalt capat, un piciorus a evadat din coconul de velur
si se lafaie nestiind ce îl asteapta. Ma dau jos din pat usor si ma
îndrept spre prada vulnerabila. Apropii buzele gentil si suflu migalos
pe talpa goala, iar ea muta piciorul lateral, dupa care atipeste.
Încapatânat ca întotdeauna, hotarasc sa folosesc arma secreta desi este
cam rustica. O musc de calcâi cu o pofta de piraia flamânda. Ea
paraseste instant lumea subconstientului fara sa realizeze ma loveste
peste buze cu acelasi calcâi. Se pare ca pradatorul a devenit prada...
Cuprinsa de consternare sare din culcusul ei si ma ia în brate.
„Îmi pare rau! Te doare?”
„Nu e nimic, o sa treaca.”
“Of! Îti sângereaza buza...”
Îmi însfaca iute capul cu ambele mâini si începe sa îmi sarute chipul cu o staruinta stupefianta, încercând sa îsi repare greseala...
“Daca promiti sa ma saruti mai des asa, te las sa îmi spargi buza de câte ori doresti.”
“Nu face haz de necaz…puteam sa te ranesc!”
“Tu, buh?
O strâng în brate puternic si o musc de nasul mic.
“ Vezi? Tot tu începi...daca nu ai fi ranit deja, ce te-as altoi...”
“Îti arde de glume, eh?”
Ma arunc asupra ei si ne tavalim goi pe podea ca doi copii intoxicati de mireasma dragostei...
Nu pot sa cred cât de mult am ajuns sa o iubesc. Initial mi-a fost mila de privirea ei goala si doream sa o fac sa zâmbeasca. Apoi, treptat, m-am adaptat mirosului, atingerii, rasuflarii din parul meu dimineata si sunetului vocii ei...nu îmi pot imagina o zi fara ele în acest moment. M-am îndragostit bolnavicios de ea si am devenit sclavul iubirii ei. Aveam o jumatate de suflet, pâna ea mi-a oferit cealalalta jumatate si acum inima îmi bate într-un ritm exacerbat când nu sunt lânga ea si ma copleseste dorul. Separati eram doua stafii, într-o lume incolora si rece. Acum, orice crâmpei vizual radiaza culoare si nu stiu loc mai calduros decât bratele ei. Nu vreau sa stiu cum se va termina povestea noastra, sperând sa nu se lase cortina niciodata pe acest spectacol, pe care am de gând sa îl aduc la stadiul unei capodopere.
Când ma întorc de la serviciu, ma asteapta citind pe veranda. Ocazional conjuctura îmi permite sa îi cumpar câte un trandafir rosu, la fel ca buzele ei, de care nu ma mai satur. De obicei stam si vorbim leganându-ne în balansoarul din gradina, sorbind câte un pahar de vin rosu, dupa masa, pâna apune soarele. Îsi pune capul în poala mea si ma priveste inocent:
“Auzi?”
“Aud.”
“Crezi ca vom fi împreuna mereu?”
“De ce? Ai gasit pe altul?”
Râde adorabil, apoi devine serioasa si face ochii mari.
“Eu nu vreau sa te pierd. Daca s-ar întâmpla ceva cu noi nu as mai putea trai.”
O lacrima i se prelinge pe obraz. În mod normal as fi facut o mica gluma legata de rezistenta ei la alcool dar, acum nu ma lasa inima...
“Nu fi prostuta! Stii bine ca tu esti singurul motiv pentru care traiesc. Înainte nu mi-ar fi pasat de moarte pentru ca nu aveam absolut nimic de pierdut. Cenusa inimii mele ar fi fost purtata de vânt fara sa cunosc împlinirea actuala. Acum îti vad chipul la lucru, printre rândurile cartilor si îmi vine în minte când sunt obosit si departe de tine...îmi pune un zâmbet instant pe fata. Sa nu mai versi lacrimi din cauza asta pentru ca te iubesc prea mult ca sa te vad trista.”
Fata i se luminase observabil...apoi izbucneste iar în lacrimi zicând:
“Sa nu ma certi! Acum plâng de fericire!”
“Ghemotoc mic!”
O cuprind cu bratele si îi sarut fruntea calda. Apoi o ridic si o duc în dormitor, la culcusul ei. Adoarme facil din cauza vinului. O privesc satisfacut, vazând ca toarce ca o pisicuta. Ma uit afara, pe usa dinspre veranda la luna palida de pe cer:
“Scuze! Iubita mea straluceste mai puternic.”
Închizând usa zic în sinea mea si uitându-ma înspre frumoasa mea adormita:
“I’m one lucky bastard… Am un camin sigur, un pat primitor si o inima de care o sa ascult mereu. Multumesc pentru ca existi, ghemotocule.”
Visez blând, cu ochii deschisi,
Am raze de soare în buzunar,
Si stropi de jovialitate trimisi
Din vazduh, mici sfere de jar.
Am mistui nefericirea în lava,
Si ofer rodul dulce semenilor,
Tristetea alung, poezie suava,
Îmi sta pe buze, de aspru dor.
Caci sunt îndragostit de luna,
De stele dar, în special de ea,
Desi e departe, inima îngâna,
Cântecul despre iubirea mea.
Aud vioara, saxofon si harpa,
Concertul o are pe ea solista,
Vocea ei, vicisitudinile crapa,
Îi fac semn cu o rosie batista,
Ma cheama la duet, pe scena,
E o piesa fin nonconformista,
Despre iubire, floarea eterna,
Si doi copii cu o privire trista,
Care se ataseaza unul de altul,
Apoi fug dupa vise împreuna,
Îsi unesc, în amor lin sufletul,
Zboara…tinându-se de mâna;
Peste mari si tari ca în basme,
Lumea ce n-a mai vazut amor,
Ca acesta, îi cred a fi fantasme
Noaptea, îi poti vedea în zbor.
Doua cazatoare, argintii stele,
Ce nu se prabusesc niciodata,
Toti vor praf de stea de la ele,
Când iubirea, e opera unicata
„Îmi pare rau! Te doare?”
„Nu e nimic, o sa treaca.”
“Of! Îti sângereaza buza...”
Îmi însfaca iute capul cu ambele mâini si începe sa îmi sarute chipul cu o staruinta stupefianta, încercând sa îsi repare greseala...
“Daca promiti sa ma saruti mai des asa, te las sa îmi spargi buza de câte ori doresti.”
“Nu face haz de necaz…puteam sa te ranesc!”
“Tu, buh?
O strâng în brate puternic si o musc de nasul mic.
“ Vezi? Tot tu începi...daca nu ai fi ranit deja, ce te-as altoi...”
“Îti arde de glume, eh?”
Ma arunc asupra ei si ne tavalim goi pe podea ca doi copii intoxicati de mireasma dragostei...
Nu pot sa cred cât de mult am ajuns sa o iubesc. Initial mi-a fost mila de privirea ei goala si doream sa o fac sa zâmbeasca. Apoi, treptat, m-am adaptat mirosului, atingerii, rasuflarii din parul meu dimineata si sunetului vocii ei...nu îmi pot imagina o zi fara ele în acest moment. M-am îndragostit bolnavicios de ea si am devenit sclavul iubirii ei. Aveam o jumatate de suflet, pâna ea mi-a oferit cealalalta jumatate si acum inima îmi bate într-un ritm exacerbat când nu sunt lânga ea si ma copleseste dorul. Separati eram doua stafii, într-o lume incolora si rece. Acum, orice crâmpei vizual radiaza culoare si nu stiu loc mai calduros decât bratele ei. Nu vreau sa stiu cum se va termina povestea noastra, sperând sa nu se lase cortina niciodata pe acest spectacol, pe care am de gând sa îl aduc la stadiul unei capodopere.
Când ma întorc de la serviciu, ma asteapta citind pe veranda. Ocazional conjuctura îmi permite sa îi cumpar câte un trandafir rosu, la fel ca buzele ei, de care nu ma mai satur. De obicei stam si vorbim leganându-ne în balansoarul din gradina, sorbind câte un pahar de vin rosu, dupa masa, pâna apune soarele. Îsi pune capul în poala mea si ma priveste inocent:
“Auzi?”
“Aud.”
“Crezi ca vom fi împreuna mereu?”
“De ce? Ai gasit pe altul?”
Râde adorabil, apoi devine serioasa si face ochii mari.
“Eu nu vreau sa te pierd. Daca s-ar întâmpla ceva cu noi nu as mai putea trai.”
O lacrima i se prelinge pe obraz. În mod normal as fi facut o mica gluma legata de rezistenta ei la alcool dar, acum nu ma lasa inima...
“Nu fi prostuta! Stii bine ca tu esti singurul motiv pentru care traiesc. Înainte nu mi-ar fi pasat de moarte pentru ca nu aveam absolut nimic de pierdut. Cenusa inimii mele ar fi fost purtata de vânt fara sa cunosc împlinirea actuala. Acum îti vad chipul la lucru, printre rândurile cartilor si îmi vine în minte când sunt obosit si departe de tine...îmi pune un zâmbet instant pe fata. Sa nu mai versi lacrimi din cauza asta pentru ca te iubesc prea mult ca sa te vad trista.”
Fata i se luminase observabil...apoi izbucneste iar în lacrimi zicând:
“Sa nu ma certi! Acum plâng de fericire!”
“Ghemotoc mic!”
O cuprind cu bratele si îi sarut fruntea calda. Apoi o ridic si o duc în dormitor, la culcusul ei. Adoarme facil din cauza vinului. O privesc satisfacut, vazând ca toarce ca o pisicuta. Ma uit afara, pe usa dinspre veranda la luna palida de pe cer:
“Scuze! Iubita mea straluceste mai puternic.”
Închizând usa zic în sinea mea si uitându-ma înspre frumoasa mea adormita:
“I’m one lucky bastard… Am un camin sigur, un pat primitor si o inima de care o sa ascult mereu. Multumesc pentru ca existi, ghemotocule.”
Visez blând, cu ochii deschisi,
Am raze de soare în buzunar,
Si stropi de jovialitate trimisi
Din vazduh, mici sfere de jar.
Am mistui nefericirea în lava,
Si ofer rodul dulce semenilor,
Tristetea alung, poezie suava,
Îmi sta pe buze, de aspru dor.
Caci sunt îndragostit de luna,
De stele dar, în special de ea,
Desi e departe, inima îngâna,
Cântecul despre iubirea mea.
Aud vioara, saxofon si harpa,
Concertul o are pe ea solista,
Vocea ei, vicisitudinile crapa,
Îi fac semn cu o rosie batista,
Ma cheama la duet, pe scena,
E o piesa fin nonconformista,
Despre iubire, floarea eterna,
Si doi copii cu o privire trista,
Care se ataseaza unul de altul,
Apoi fug dupa vise împreuna,
Îsi unesc, în amor lin sufletul,
Zboara…tinându-se de mâna;
Peste mari si tari ca în basme,
Lumea ce n-a mai vazut amor,
Ca acesta, îi cred a fi fantasme
Noaptea, îi poti vedea în zbor.
Doua cazatoare, argintii stele,
Ce nu se prabusesc niciodata,
Toti vor praf de stea de la ele,
Când iubirea, e opera unicata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu