Vara…caldura…ceasul indica 7:16.
Liniste...prea multa liniste. O forta impetuoasa îmi apasa pe piept si
ma tintuieste de pat. Ma uit lânga mine...nu esti acolo...tot ce a ramas
sunt asternuturile ravasite. Mâinile mele înca iti poarta parfumul fin
ca o briza primavaratica e...îmbietor. Lânga pat...un pahar gol îti
poarta pecetea sângerie...roza buzelor tale. Surâd în amaraciunea mea si
ma ridic din cusca atâtora placeri carnale. Pe podea sunt aruncate
haotic hainele mele si calc pe ele cu nepasare...caut ceva...nu stiu
ce...probabil pe mine însumi. Mahmureala devine enervanta...am gura
uscata... Cafeaua rece de ieri e surprinzator de revigoranta. Nu tin
minte multe din cele întâmplate...doar privirea ta...nici macar numele.
Esti doar o fata prostuta dintr-un bar mediocru...numele tau nu mai
conteaza. Nu esti prima alaturi de care m-am pierdut printre aripile de
satin ale dormitorului...nu vei fi nici ultima. Ma simt murdar...nu stiu
daca e o mizerie trupeasca cea care ma deranjeaza...dar simt nevoia sa
îmi fac un dus. Îmi târasc picioarele spre baie pâna simt gresia
rece...ca un mormânt uitat de razele soarelui.
Apa se prelinge pe trupul meu schingiut de regret si amintiri. Mi-e mila si scârba de mine însumi...de animalul în care m-am preschimbat...exact ca în acel cântec...amuzant. Doar m-am adaptat la lumea din jur...am renuntat la visul de a îi face sa deschida ochii. NU merita efortul! Pentru mine sunt toti morti...patetic...
Voiam doar...nu mai conteaza...sunt la fel de mort ca si ei...
Daca de mâine nu mi-ar mai pasa?
Daca as râde mereu si v-as ignora?
Daca de lume definitiv m-as aliena?
Daca în ceva odios m-as transforma?
Oare as gasi un colt mic de paradis?
Oare m-as pierde în fantasmic vis?
Oare îmi voi reaminti ce am promis?
Oare ma voi pierde în întunecat abis?
Daca din vorbele întelepte as uita?
Daca atâta ura în mine nu as pastra?
Daca virtutile si probitatea as alunga?
Daca pe toti pe veci v-as condamna?
Oare m-as mai putea vreodata iubi?
Oare câte lichele ca voi s-ar mâhni?
Oare as simti remuscari de v-as rani?
Oare as putea trai cu ce as deveni?
Apa se prelinge pe trupul meu schingiut de regret si amintiri. Mi-e mila si scârba de mine însumi...de animalul în care m-am preschimbat...exact ca în acel cântec...amuzant. Doar m-am adaptat la lumea din jur...am renuntat la visul de a îi face sa deschida ochii. NU merita efortul! Pentru mine sunt toti morti...patetic...
Voiam doar...nu mai conteaza...sunt la fel de mort ca si ei...
Daca de mâine nu mi-ar mai pasa?
Daca as râde mereu si v-as ignora?
Daca de lume definitiv m-as aliena?
Daca în ceva odios m-as transforma?
Oare as gasi un colt mic de paradis?
Oare m-as pierde în fantasmic vis?
Oare îmi voi reaminti ce am promis?
Oare ma voi pierde în întunecat abis?
Daca din vorbele întelepte as uita?
Daca atâta ura în mine nu as pastra?
Daca virtutile si probitatea as alunga?
Daca pe toti pe veci v-as condamna?
Oare m-as mai putea vreodata iubi?
Oare câte lichele ca voi s-ar mâhni?
Oare as simti remuscari de v-as rani?
Oare as putea trai cu ce as deveni?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu