Noi…
Noi stim ce e de facut...
Noi nu traim...ci supravietuim...
Noi vedem realitatea...asa cum este...
Te uiti în oglinda.
Dincolo de piele, muschi, cartilaje si oase...te priveste...te adora...te controleaza...
Se târaste...se hraneste...se raspândeste...
Este progenitura ta...este un parazit...este ceea ce te mentine în viata...
Devine puhava...devine abila...devine totul pentru tine...
Devine TU...
Tu, o târâtoare meschina, esti binevenita printre noi...
Noi suntem...exact ca tine. Aici nu vei gasi dizidenti...doar o mare famile...
În aceasta familie esti pe cont propriu...în aceasta familie îti dovedesti potentialul...în aceasta familie te alienezi total de ceea ce erai odata...
Te târasti prin ramasitele celor din jur...prin fecale...prin maruntaie...prin crâmpeiele degradate ale propriei decente...
Nu mai ai scapare...nici nu îti mai doresti asta...
TU, vierme, te zvârcolesti printre semenii tai...te hranesti cu suferinta lor...ucizi pentru a îti asigura ascensiunea...pentru a elimina concurenta. Îngurgitezi fragmente schingiuite din altii ca tine...delicios de macabru, mica noastra larva.
Esti mândra, târâtoareo...narcisismul tau este inegalabil. Cele de speta ta te vor în ghearele corbilor dar, apatia este aliatul tau.
Foamea ta insatiabila e singurul lucru pentru care te zbati...te târasti deasupra tuturor...peste mormanele de trupuri necrozate. Din vârf nu vezi altceva decât moarte, mizerie, perversiune, imbecilitate, molestare, lacomie, frica si suferinta. Imperiul la cladirea caruia ai adaugat o banala caramida. Dezgustator de mizericordios vierme, felicitari! Noi te admiram si te invidiam dar, mai presus de toate...te dispretuim.
Te privesti din nou în oglinda.
Esti tot ceea ce visai sa fii...esti lipsit de virtuti, liber...of, preaiubitul nostru vierme.
Târaste-te alaturi de noi...
Procesul de involutie a început,
Ia-ti adio de la chipul demodat.
Te asteapta aici un palat de lut,
Pâna ploua, extazul e asigurat.
Supusii tai privesc permanent,
Cu invidie de emerald soptesc,
Te vor detronat, rege dement,
În final este iminent banuiesc.
Pe rând, vor ocupa tronul slut,
Devorând...pâna îsi ating telul.
Moartea e un dulce ecou mut,
Rasunând lacom cum îi e felul.
Tu te-ai târât deasupra tuturor,
Eu, am ramas mereu neclintit,
Dar mi-ai intrat sub piele usor.
Ratiune, tu cântec rastalmacit,
Ma lasi, furat de idei perimate,
Devin un parazit, robul foamei,
Arzând visele mele spulberate,
Si uitate de mila ploii toamnei,
Se preschimba în cenusa subit,
Ma târasc delirând ca voi toti.
Oare sunt viu? Oare am murit?
Sunt doar…înconjurat de idioti
Noi stim ce e de facut...
Noi nu traim...ci supravietuim...
Noi vedem realitatea...asa cum este...
Te uiti în oglinda.
Dincolo de piele, muschi, cartilaje si oase...te priveste...te adora...te controleaza...
Se târaste...se hraneste...se raspândeste...
Este progenitura ta...este un parazit...este ceea ce te mentine în viata...
Devine puhava...devine abila...devine totul pentru tine...
Devine TU...
Tu, o târâtoare meschina, esti binevenita printre noi...
Noi suntem...exact ca tine. Aici nu vei gasi dizidenti...doar o mare famile...
În aceasta familie esti pe cont propriu...în aceasta familie îti dovedesti potentialul...în aceasta familie te alienezi total de ceea ce erai odata...
Te târasti prin ramasitele celor din jur...prin fecale...prin maruntaie...prin crâmpeiele degradate ale propriei decente...
Nu mai ai scapare...nici nu îti mai doresti asta...
TU, vierme, te zvârcolesti printre semenii tai...te hranesti cu suferinta lor...ucizi pentru a îti asigura ascensiunea...pentru a elimina concurenta. Îngurgitezi fragmente schingiuite din altii ca tine...delicios de macabru, mica noastra larva.
Esti mândra, târâtoareo...narcisismul tau este inegalabil. Cele de speta ta te vor în ghearele corbilor dar, apatia este aliatul tau.
Foamea ta insatiabila e singurul lucru pentru care te zbati...te târasti deasupra tuturor...peste mormanele de trupuri necrozate. Din vârf nu vezi altceva decât moarte, mizerie, perversiune, imbecilitate, molestare, lacomie, frica si suferinta. Imperiul la cladirea caruia ai adaugat o banala caramida. Dezgustator de mizericordios vierme, felicitari! Noi te admiram si te invidiam dar, mai presus de toate...te dispretuim.
Te privesti din nou în oglinda.
Esti tot ceea ce visai sa fii...esti lipsit de virtuti, liber...of, preaiubitul nostru vierme.
Târaste-te alaturi de noi...
Procesul de involutie a început,
Ia-ti adio de la chipul demodat.
Te asteapta aici un palat de lut,
Pâna ploua, extazul e asigurat.
Supusii tai privesc permanent,
Cu invidie de emerald soptesc,
Te vor detronat, rege dement,
În final este iminent banuiesc.
Pe rând, vor ocupa tronul slut,
Devorând...pâna îsi ating telul.
Moartea e un dulce ecou mut,
Rasunând lacom cum îi e felul.
Tu te-ai târât deasupra tuturor,
Eu, am ramas mereu neclintit,
Dar mi-ai intrat sub piele usor.
Ratiune, tu cântec rastalmacit,
Ma lasi, furat de idei perimate,
Devin un parazit, robul foamei,
Arzând visele mele spulberate,
Si uitate de mila ploii toamnei,
Se preschimba în cenusa subit,
Ma târasc delirând ca voi toti.
Oare sunt viu? Oare am murit?
Sunt doar…înconjurat de idioti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu